Ethno Techno Park - Japanese Event

1 iunie in Muzeul ASTRA cu Voluntarii Japonezi

Celor care doresc să îşi petreacă Ziua Copilului redescoperind Tradiţia, această veche şi mereu actuală Copilărie colectivă a omenirii, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA le-a rezervat o surpriză: în peisajul presărat cu locuinţe şi instalaţii săteşti tipic româneşti, 13 voluntari sosiţi tocmai din Japonia pentru Festivalul International de Teatru, editia a XVIII-a vor întregi atmosfera cu o pată de culoare şi diversitate, aducând mărturie vie despre culura şi civilizaţia din Ţara Soarelui-Răsare.

Activităţile interactive pe care aceştia le propun deopotrivă celor mari şi celor mici se vor desfăşura în zona „Ethno Techno Park” şi cuprind tradiţionala spălare a picioarelor, ceaiul japonez, aranjamente florale, jocuri de societate tipic japoneze, prezentarea perucilor din jocurile vechi japoneze si multe altele. Cu ajutorul voluntarilor, vizitatorii pot chiar proba traditionalele kimono.

Un suflu nou, într-o lume veche, unde culturile se întâlnesc în Tradiţie precum fântânile în ocean. O experienţă insolită şi fascinantă, completată de avântul unor tineri inimoşi, care vin din Japonia să ne viziteze şi să ne împărtăşească din comorile culturii lor pentru al treilea an la rând.

Nu rataţi această fereastră deschisă spre alteritatea culturală. În data de 1 iunie cei 13 voluntari japonezi vă aşteaptă între orele 10 şi 15. Accesul gratuit oferit de către Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA vine să completeze atracţia acestei oferte de nerefuzat. Vă aşteptăm de 1 Iunie la Sărbătoarea Copilăriei, în stil japonez, sub stindardul Soarelui-Răsare!

Program - 10.00-15.00: prezentare costume Kimono si Yukata (vizitatorii pot proba), ceremonia japoneza a servirii ceaiului (voluntarii pot degusta), concert de fluier specific pieselor de teatru Noh, origami, ikebana, caligrafie, masti Niwaka/Hakata pentru copii, prezentarea regiunii Takayama din Japonia, jucarii din bambus.

0 comentarii:

Copyright © C i t a d e l a. . .S i b i a n ă - Blogger Theme by BloggerThemes & newwpthemes - Sponsored by Internet Entrepreneur